Programul Biblionet schimbă destinul bibliotecilor româneşti

Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor
şi Bibliotecilor Publice din România

Programul Biblionet schimbă destinul bibliotecilor româneşti
235 de biblioteci publice - informatizate, printr-o iniţiativă privată de amploare

Bucureşti, 23 noiembrie 2009

   La data de 25 noiembrie 2009, primul centru Biblionet din România va intra în circuitul public, odată cu inaugurarea sa oficială. Evenimentul de lansare va fi găzduit de Biblioteca Orăşenească „Vasile Militaru” din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, şi se va bucura de prezenţa reprezentanţilor bibliotecilor publice, a autorităţilor, a unor importante oficialităţi, precum şi a numeroşi jurnalişti.
   Cu susţinerea Fundaţiei Bill & Melinda Gates, iniţiatoarea Programului Internaţional “Global Libraries”, prin intermediul Fundaţiei IREX România şi cu sprijinul Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România a fost lansat cel mai amplu program naţional de finanţare din sursă privată, având ca scop modernizarea bibliotecilor publice - Biblionet. Lumea în biblioteca mea.
   La încheierea primei etape de implementare a Biblionet, 235 de biblioteci publice, din cele 12 judeţe selectate - Bacău, Bihor, Brăila, Constanţa, Galaţi, Harghita, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Suceava şi Vâlcea - vor asigura publicului acces gratuit la Internet utilizând legături wireless. Odată cu finalizarea procesului de achiziţie şi distribuţie a echipamentelor asigurate prin acest program, bibliotecile vor dispune de infrastructură IT modernă, incluzând acces Internet, calculatoare, licenţe Microsoft, imprimante și camere web. În plus, 384 de bibliotecari vor beneficia până la sfârşitul anului, de cursuri IT şi de calificare în management de bibliotecă.
   „Cu Biblionet, biblioteca publică face pasul decisiv către modernizarea infrastructurii, diversificarea serviciilor şi specializarea adecvată a personalului. Demararea acestui proiect reprezintă o oportunitate uriaşă pentru bibliotecari şi pentru instituţia bibliotecii, în sine. Asociaţia noastră a avut un rol important în selectarea României în Programul Internaţional Global Libraries al Fundaţiei Bill & Melinda Gates, iar, în prezent, este implicată în Proiectul Biblionet în calitate de partener. Învestită cu atribuţii de susţinere şi dezvoltare a sistemului modern de biblioteci, ANBPR contribuie, astfel, la saltul calitativ al bibliotecilor publice, cu efecte benefice pe termen lung”, a declarat Doina Popa, Preşedintele ANBPR.
   Utilizarea tehnologiei informaţionale la scară extinsă, în bibliotecile noastre, va surmonta decalajul ce le desparte de eficienţa şi utilitatea instituţiilor similare internaţionale. Tehnologia informaţiei şi fiabilitatea sistemelor actuale vor face posibilă realizarea, într-un viitor apropiat, a bibliotecii universale deschise.
   „Extinderea mijloacelor de informare modernă amplifică importanţa şi impactul bibliotecii în comunitate. Prin dotarea cu echipamente IT şi softuri de ultimă oră, acces gratuit la Internet şi perfecţionarea profesională a bibliotecarilor, se vor produce schimbări esenţiale în funcţionarea acestei instituţii. Biblioteca va fi, astfel, mai aproape de nevoile publicului şi îşi va consolida rolul de instituţie culturală şi informaţională de importanţă strategică”, a adăugat Doina Popa.

   Despre ANBPR: Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) este cea mai reprezentativă organizaţie profesională a bibliotecarilor din bibliotecile publice. Raţiunea de a fi a acestei organizaţii este aceea de a coagula, într-o formă de asociere pe plan naţional, aşteptările, nevoile şi interesele celor care, prin profesie, preocupări şi atribuţii susţin profesia de bibliotecar, dezvoltarea biblioteconomiei şi a ştiinţelor informării şi documentării.
http://www.anbpr.org.ro/

   Despre Biblionet: Având la bază un parteneriat între IREX, Fundaţia EOS (Educating for an Open Society), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România ANBPR şi bibliotecile publice româneşti, Biblionet este un program de finanţare cu durata de cinci ani. Acest program are rolul de a facilita populaţiei accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România.
http://www.biblionet.ro/

Mai multe informaţii:
Cristina Iliescu
Asistent Director ANBPR
tel./fax: 021 411 02 77
email: anbpr_ro@yahoo.com

{ 0 comentarii... Skip ke Kotak Komentar }

Tambahkan Komentar Anda

 

Despre ANBPR Filiala Sibiu

Filiala are calitatea de membru fondator al ANBPR, fiind reprezentată la Conferinţa de constituire din februarie 1990 de domnul Mihai Cramarenco, delegat din partea Bibliotecii ASTRA Sibiu.

ANBPR Filiala Sibiu

Presedinte: Antonela Sofia Barbu
Biblioteca Municipala ''St. L. Roth'' Medias

Vicepresedinti: Ioana Butnaru si Daniela Stancu
Biblioteca Judeteana ''ASTRA'' Sibiu

Secretar: Gabriela Hasegan
Biblioteca Judeteana ''ASTRA'' Sibiu

Membru: Irina Racovitan
Biblioteca Judeteana ''ASTRA'' Sibiu

Faceți căutări pe acest blog

Participi la Campania:''In vara aceasta, la moda este CARTEA''?

ANBPR Filiala Sibiu © 2012 | Template By Jasriman Sukri